Poezia gandurilor mele strabate dincolo de mine si de esenta mea…atat de departe si de mult incat nici eu nu o inteleg… Zbor cu gandul la poezie urmadu-i pasii incet,tematoare, nestiind incotro se indreapta. Unde voi ajunge? Nu stiu… Sa ma bucur de drum? De experiente? Sa-mi fie teama? Sa-mi fie frica?

Ma bucur, plang, zambesc, mi-e frica, incerc, reusesc, doresc, vreau…traiesc! Asta este viata. Cu tot ce-ti da. Accepta. Imbratiseaza. Bucura-te! Fie-ti teama! Dar nu inceta sa o traiesti…. sa o simti…

Ma plimb…miresmele ce ma intampina, mereu noi, ma fac sa zambesc. Cat de mare este lumea si totusi cat de mica! Cat de multe te poate invata…si totusi cat de putin… Strabat cu gandul necunoscutul…si ma intreb: “Sa pasesc?” Mi-e teama… acum, dar poate intr-o zi imi voi face curaj!…