E greu sa lupti cand nu stii cum sa o faci. E greu sa lupti cand nu stii pentru ce o faci. E greu sa lupti cand nu stii cu exactitate ce vrei sa obtii. :)

 

Da, suna greu de tot. Dar cred ca pana la urma toate au un raspuns.

In toata ceata asta, in care bajbai sa mergi inainte, asteptand mereu sa te impiedici si sa cazi, cel mai placut lucru este sa simti cum cineva te ia de mana si incearca sa te ghideze.

Uneori, te lasi indrumat, fara nici o retinere. Fara sa te intrebi daca este de fapt drumul care trebuie. Te duci in speranta ca ceata se va ridica, si de acolo, te descurci singur. Si daca nu e asa? Daca te trezesti pe un drum pe care poate nu ti-l doreai. Sau ai ajuns in varful muntelui si acum iti este frica sa cobori singur, sau invers. Ai nevoie de cineva de care sa te legi, sa fii sigur ca nu vei cadea. Ce faci? Cum dregi acest lucru? De unde gasesti curajul sa pornesti singur fara nici un fel de siguranta. "Risca si vei castiga" mi-ar spune cineva. Dar daca sunt atat de las sa imi asum riscul?

Ar mai fi varianta, in care iti retargi mana speriat pentru ca nu stii daca sa ai incredere sau nu. Daca sa te lasi ghidat sau nu. Oare e bine? Oare nu e bine? Sunt multe intrebari, ale caror raspunsuri sunt foarte greu de gasit cu toata ceata de pe ochii tai.

Si aici intervine inima, sufletul...

Te lasi condus de simturi. Te prinzi de mana celuilalt si pasesti cu incredere pe urmele pasilor lui, pentru ca, pana una alta sunteti doi pe acelasi drum...

Si daca ajungi acolo unde ti-ai dorit, dar nu ti-ai spus-o niciodata?...

 

Photo Credit: The Storialist